Cititul, scrisul și învățarea limbilor străine pot reduce riscul de demență cu aproape 40% 
Cititul, scrisul și învățarea limbilor străine pot reduce riscul de demență cu aproape 40%, potrivit unui studiu realizat de cercetători din Statele Unite, care arată că milioane de oameni ar putea preveni sau întârzia apariția bolii prin activități care stimulează mintea, potrivit The Guardian.
Demența este considerată una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății globale, iar numărul persoanelor afectate ar urma să depășească 150 de milioane până în 2050. Specialiștii avertizează că impactul asupra sistemelor de sănătate și asistență socială va fi unul major.
Studiul arată că implicarea constantă, de-a lungul vieții, în activități precum cititul, scrisul sau învățarea unei limbi străine este asociată cu un risc mai scăzut de boală Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență, și cu un declin cognitiv mai lent.
Autoarea cercetării, Andrea Zammit, de la Rush University Medical Center din Chicago, susține că sănătatea cognitivă la vârste înaintate este „puternic influențată” de expunerea pe termen lung la medii care stimulează intelectual. „Rezultatele noastre sunt încurajatoare și sugerează că implicarea constantă în activități care stimulează mintea poate face o diferență reală pentru funcțiile cognitive”, a explicat aceasta.
Cercetătorii au urmărit 1.939 de persoane cu o vârstă medie de 80 de ani, care nu aveau demență la începutul studiului, timp de aproximativ opt ani. Pe parcursul cercetării, 551 de participanți au dezvoltat boala Alzheimer, iar 719 au dezvoltat tulburare cognitivă ușoară (MCI).
Comparând persoanele cu cel mai ridicat nivel de stimulare cognitivă cu cele cu cel mai scăzut, cercetătorii au constatat că un nivel mai mare de activitate intelectuală de-a lungul vieții a fost asociat cu un risc cu 38% mai mic de Alzheimer și cu un risc cu 36% mai mic de tulburare cognitivă ușoară.
De asemenea, persoanele cu un nivel ridicat de stimulare cognitivă au dezvoltat boala Alzheimer, în medie, la 94 de ani, față de 88 de ani în cazul celor cu un nivel scăzut — o diferență de peste cinci ani. În cazul tulburării cognitive ușoare, diferența a fost de aproximativ șapte ani.
Autorii studiului subliniază însă că cercetarea arată o asociere, nu o relație directă de cauzalitate, și că o limitare este faptul că participanții și-au amintit retrospectiv experiențele din tinerețe.
