Cher, confesiuni tulburătoare în memoriile sale: artista spune că a fost agresată sexual la 17 ani Cher vorbește deschis despre momentele dificile din adolescență și începutul carierei sale în prima carte de memorii, unde dezvăluie că a fost agresată sexual la vârsta de 17 ani. Artista, dublă câștigătoare a premiului Grammy, povestește că incidentul s-a petrecut în 1963, într-o perioadă în care se afla într-o relație cu Sonny Bono, cel care avea să-i devină ulterior soț.
Într-o seară în care Sonny lucra până târziu în studio, Cher a decis să rămână peste noapte la o prietenă. În carte, ea descrie cu detalii momentul traumatizant:
„Plictisită și puțin speriată să stau singură, am petrecut o noapte la prietena și fosta mea colegă de apartament, Josita, care locuia într-un apartament cu două camere, împreună cu iubitul ei, Ulle, și încă o fată. După o seară petrecută împreună în oraș, ne-am întors la ea acasă, toți s-au dus la culcare, iar eu am adormit pe canapea. Câteva ore mai târziu, am devenit conștientă că cineva stătea întins lângă mine, cu mâna în chiloții mei. Pe jumătate adormită, am crezut că sunt acasă, apoi mi-am amintit brusc că nu eram. Era întuneric și tot ce vedeam era conturul unui bărbat. Încremenită, am rămas întinsă acolo, cu inima bătând puternic, până când s-a îndepărtat puțin”.
Artista explică apoi cum a reacționat în acele momente de panică:
„Prefăcându-mă amețită de somn, m-am ridicat și m-am dus la baie, neștiind ce să fac. Când am auzit o ușă închizându-se, m-am rugat să fi plecat, dar în clipa în care am realizat că era încă acolo, am fugit pe lângă el în dormitorul Jositei, țipând”.
În cele din urmă, situația a fost clarificată:
„Ulle a sărit din pat și a aprins lumina și a văzut că iubitul beat al colegei lor de apartament se întorsese acasă cu prietena lui și, văzându-mă întinsă pe canapea, a crezut că poate să se întindă lângă mine și să mă atingă”.

Cher explică și de ce nu i-a spus nimic lui Sonny Bono despre cele întâmplate:
„Mi-a luat tot restul nopții să mă liniștesc și nu am îndrăznit să-i spun niciun cuvânt lui Sonny, de teamă că l-ar fi omorât pe tip”.
În prezent, artista are o relație cu Alexander Edwards, în vârstă de 39 de ani, iar potrivit DailyMail, cei doi ar urma să se căsătorească înainte ca Cher să împlinească 80 de ani. Sonny și Cher au divorțat oficial pe 26 iunie 1975, după 11 ani de căsnicie. Sonny Bono a murit în 1998, la 62 de ani, în urma unui accident de schi.

Memoriile sale aduc în prim-plan și întâlnirile cu celebrul producător Phil Spector. Cher povestește că l-a cunoscut la începutul anilor ’60, prin iubitul ei de atunci, muzicianul Antonino LoTempio, care a invitat-o, la 15 ani, să îl întâlnească pe producător într-o cameră de hotel.
„Poate că pentru mulți era un semizeu, dar se purta ciudat și nu mi-a plăcut felul în care se uita la mine”, notează artista.
Ea își amintește că Spector a privit-o „de sus până jos” și i s-a adresat în franceză:
„«Voulez-vous coucher avec moi?», a spus el, zâmbind șmecherește, întrebându-mă dacă vreau să mă culc cu el”.
:max_bytes(150000):strip_icc():focal(750x539:752x541)/cher-ad3e53c8d0114ee0976ab354392b455d.jpg)
Răspunsul ei a fost unul ironic:
„Fără să clipesc, l-am privit și i-am răspuns: «Oui, pour l’argent.» («Da, pentru bani.»)”.
Cher relatează și un conflict ulterior, după ce Spector i-ar fi folosit ilegal vocea pe un single, la ani după colaborarea lor. Atunci când l-a confruntat, situația ar fi escaladat, iar producătorul ar fi scos un pistol. Artista rememorează momentul confruntării directe:
„Privindu-l furioasă în timp ce îl învârtea pe degete, i-am spus: «Nu te pune cu mine, Phillip! Sunt eu, Cher, bine? … Lasă naibii arma jos și promite-mi că nu vei mai face niciodată asemenea lucruri cu muzica mea, bine?»”.
Ea notează că Phil Spector și-a cerut scuze ulterior și spune că nu a crezut că ar fi tras, însă incidentul a afectat-o profund. Producătorul a murit în 2021, din cauze naturale, în timp ce se afla în detenție, după ce fusese condamnat pentru uciderea de gradul doi a actriței Lana Clarkson, în 2003.