Noiembrie 11, 2024
"Cel mai greu an din viața mea". Prințul William, mândru de cum soția și tatăl au dus lupta cu cancerul
Prinţul William le-a declarat jurnaliştilor, înaintea încheierii vizitei în Africa de Sud, că a avut "probabil cel mai dificil an din viața mea". 2024 a fost marcat de anunţarea diagnosticului de cancer al regelui Charles al III-lea şi al prinţesei Kate Middleton.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

"Sunt foarte mândru de soţia şi de tatăl meu pentru că au făcut faţă acestei perioade. Din punct de vedere personal şi familial, a fost brutal", a declarat prinţul de Wales.

Interviul care sondează dincolo de imaginea moștenitorului tronului britanic, arată puțin din latura privată a vieții lui. "A fost foarte dificil să încerc să trec prin toate și să țin totul pe linia de plutire", a spus el despre evenimentele din ultimele luni, notează People, transmite peroz.ro

printul william, regele charles, kate middleton (1) 

De obicei omniprezentă pe scena publică, soţia prinţului William, Kate Middleton, a dispărut brusc din peisajul mediatic după Crăciunul din 2023. Palatul a anunţat că a fost internată în spital în ianuarie pentru o "operaţie abdominală", înainte ca prinţesa să publice un mesaj video la sfârşitul lunii martie pentru a dezvălui că are cancer, fără a preciza natura acestuia.

De atunci, apariţiile sale publice au fost foarte rare. În 15 iunie, ea a participat la parada de ziua regelui Charles al III-lea, salutând mulţimea de la balconul Palatului Buckingham împreună cu familia regală. Iar la începutul lunii iulie, a participat la finala turneului de tenis Wimbledon Open, unde a prezentat trofeul câştigătorului, spaniolul Carlos Alcaraz. În septembrie, a terminat chimioterapia preventivă, însă deocamdată nu își poate îndeplini angajamentele așa cum o făcea înainte de boală, fiind încă slăbită și în plin proces de recuperare.

Tocmai de aceea, William a fost singur la multe evenimente. Întrebat acum cum se simte soția lui, acesta a spus, ușurat, că este bine, că se reface. El, în schimb, și-a mai luat gândul de la probleme grație călătoriilor și angajamentelor de care nu a putut scăpa. "Îmi place munca mea, dar mă asigur că am timp și pentru familie", a spus acesta pe marginea subiectului.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.71851110458374