August 22, 2025
Cea mai în vârstă persoană din lume, britanica Ethel Caterham, a împlinit 116 ani

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cea mai în vârstă persoană din lume, britanica Ethel Caterham, a împlinit 116 ani. Ea s-a născut în 1909 în comitatul Hampshire, în sudul Angliei, aproape de Salisbury, fiind al șaptelea copil dintr-o familie cu opt copii.

Pe parcursul vieții sale, Ethel Caterham a fost martora a două războaie mondiale, prăbușirea monarhiei și revoluția bolșevică din Rusia, sfârșitul Imperiului Britanic, precum și domnia a cinci regi și a unei regine ai Marii Britanii, relatează bbc.com.

Ea s-a născut în timpul domniei lui Edward al VII-lea și este singura supusă a acestuia care mai trăiește. Strănepotul lui Edward al VII-lea, Carol al III-lea, i-a trimis anul trecut felicitări cu ocazia celei de-a 115-a aniversări.

În tinerețe, Ethel Caterham a lucrat ca guvernantă în India, apoi a locuit cu soțul ei militar în Hong Kong și Gibraltar. În prezent, locuiește într-un azil din comitatul Surrey, în sudul Angliei.

Ea a devenit cea mai vârstnică persoană în viață în aprilie, după decesul călugăriței braziliene Ina Canabarro Lucas, care avea 116 ani.

Recordul absolut de longevitate, confirmat documentar, îl deține franțuzoaica Jeanne-Louise Calment, care a murit în 1997 la vârsta de 122 de ani și 164 de zile.



citeste și
SQL exec time = 0.56514072418213