Au trecut aproximativ 2 săptămâni de când a început războiul în Ucraina. În tot acest timp, companii importante din lume, inclusiv mari branduri de fashion, și-au suspendat activitatea în Rusia. Printre acestea se numără Chanel, Louis Vuitton, Gucci, Hermès, Prada și Burberry. Toate au anunțat că își întrerup, cel puțin temporar, activitatea în Rusia.
„De astăzi, Grupul Prada își suspendă operațiunile de retail în Rusia. Preocuparea noastră principală este pentru toți colegii și familiile lor afectate de tragedia din Ucraina și vom continua să-i sprijinim”, a anunțat Prada pe Linkedin.
Tot pe Linkedin a anunțat și Chanel că își închide magazinele din Rusia. Totodată, a oprit livrările pe teritoriul acestei țări și a suspendat magazinul online.
Și cele 13 magazine Gucci de pe teritoriul Rusiei au fost închise.
LVMH, care deține Louis Vuitton, a declarat că își va închide cele peste 120 de magazine din Rusia începând de ieri. Totuși, compania va continua să își plătească cei 3.500 de angajați.
Richemont a anunțat că a suspendat activitățile comerciale în Rusia și a oprit temporar operațiunile în Ucraina din motive de siguranță. Compania deține, printre altele, mărcile de lux Azzedine Alaïa, Cartier, Chloé, Jaeger-LeCoultre, Montblanc, Piaget, Vacheron Constantin și Van Cleef & Arpels.
Retailerii online de lux Net-a-Porter, ASOS și Farfetch au suspendat, de asemenea, livrările în Rusia. Anunțul vine după ce Bloomberg a raportat că rușii bogați cumpărau bijuterii și ceasuri de designer, încercând să își valorifice banii pe fondul declinului rublei din cauza sancțiunilor occidentale.
Nici giganții Adidas, Nike și Puma nu stau nepăsători. Adidas și-a suspendat parteneriatul cu Uniunea Rusă de Fotbal. Nike a oprit vânzările online în Rusia și și-a închis magazinele din țară. Puma a oprit toate livrările către Rusia.
De asemenea, Under Armour a oprit toate transporturile către Rusia. Brandul a postat următoarea declarație pe Instagram:
„La fel ca restul lumii, suntem șocați și întristați de atacul Rusiei asupra Ucrainei. Una dintre valorile noastre este egalitatea. Credem în puterea democrației, sportul de echipă suprem. Colaborăm cu grupuri umanitare pentru a oferi ceea ce este necesar pentru cei refugiați. Suntem mândri să fim alături de Ucraina!”.
H&M Group a condamnat, de asemenea, acțiunile Rusiei. Compania și-a închis temporar magazinele din Ucraina pentru siguranța clienților și a colegilor și a anunțat pe 2 martie că va întrerupe temporar toate vânzările în Rusia.
Sursa: agentiadepresamondena.com