Iulie 21, 2026
Bryan Adams va concerta în premieră la Chișinău. Legenda rockului mondial ajunge în Republica Moldova cu turneul „Roll with the Punches”

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Republica Moldova se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului viitor. Bryan Adams, unul dintre cei mai influenți artiști din istoria muzicii pop rock, va susține pentru prima dată un concert la Chișinău. Show-ul este programat pentru 15 iunie 2027, de la ora 20:30, pe Stadionul UTM din strada Studenților 9 și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”. Evenimentul este organizat de GNB Agency.

După succesul concertului „Bare Bones” susținut la București în aprilie 2025, un spectacol sold out care a fost răsplătit cu aplauze îndelungate, Bryan Adams revine în regiune cu un concept complet diferit. De această dată, artistul aduce la Chișinău formatul electric al turneului „Roll with the Punches”, conceput special pentru stadioane și scene de mari dimensiuni.

Concertul promite un spectacol de amploare, cu un setlist care reunește cele mai cunoscute hituri ale artistului, alături de piese noi și reinterpretări live. Publicul va avea parte de un show susținut de întreaga trupă, o producție vizuală impresionantă și un mix de rock clasic, power ballads și piese cu energia specifică arena rockului. În plus, fanii vor putea experimenta interacțiunea directă cu publicul, pentru care Bryan Adams este recunoscut la fiecare apariție pe scenă.

Cu o carieră de mai bine de patru decenii, Bryan Adams este considerat unul dintre reperele muzicii live la nivel mondial. Artistul a vândut peste 100 de milioane de albume, a ocupat primul loc în topurile muzicale din peste 40 de țări și a lansat piese devenite emblematice pentru istoria pop rockului, precum „Summer of '69”, „(Everything I Do) I Do It for You” și „Heaven”. Totodată, deține unul dintre cele mai longevive locuri întâi din istoria clasamentului UK Singles Chart și a susținut concerte pe toate continentele, de la stadioane pline până la spectacole acustice memorabile.

Biletele pot fi procurate pe livetickets.md



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.62047076225281