În Republica Moldova este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Sănătății, 21 martie reprezintă o oportunitate de a promova drepturile, incluziunea și bunăstarea persoanelor care trăiesc cu această modificare genetică.
Conform sursei citate, sindromul Down nu este o boală, ci o schimbare genetică definitivă, caracterizată prin prezența unei copii suplimentare a cromozomului 21, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anunță că, la nivel global, unul din o mie de nou-născuți este diagnosticat cu această condiție.
În Republica Moldova, sindromul Down poate fi identificat prenatal prin investigații specifice, precum screeningul biochimic (dublu test, triplu test), efectuate la recomandarea medicului. De asemenea, copiii cu sindromul Down beneficiază de servicii de reabilitare psihoverbală și motorie în instituții specializate, precum: Institutul Mamei și Copilului, Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, Spitalul Clinic Municipal nr. 1, Centrele medicilor de familie cu specialiști în reabilitare.
După împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele cu sindromul Down beneficiază de: evaluare multidisciplinară și consult medical de specialitate, ședințe de kinetoterapie, hidrokinetoterapie și terapie ocupațională, sesiuni cu psihologul, logopedul și psihopedagogul și asistență socială și terapii comportamentale.