Septembrie 12, 2024
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a așternut întunericul!”

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Andrea Bocelli, celebrul tenor în vârstă de 65 de ani, și-a amintit momentul în care și-a pierdut vederea, în cadrul documentarului „Andrea Bocelli: Because I Believe”, care a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, scrie profm.ro

În cadrul documentarului respectiv, artistul, care fusese deja diagnosticat cu glaucom, și-a pierdut complet vederea după un accident suferit la fotbal.

„Eram extrem de miop în copilărie. Puteam să văd totul, dar doar de aproape”, spune Andrea în documentarul respectiv, adăugând: „Îmi amintesc foarte bine lumea pe care am văzut-o. Culorile, totul. Cum aș putea să uit acele amintiri?”

Milan, TV show Che Tempo Che Fa - Nove 

Ulterior, în documentarul respectiv apare și Alberto, fratele lui Andrea, care face și el dezvăluiri despre problemele artistului.

„Andrea, fratele meu, avea trei ani și jumătate când a fost diagnosticat cu glaucom congenital. A fost operat de 13 ori în Torino”, a spus el, continuând: „La vârsta de șapte ani, el a fost trimis la un internat pentru „persoane cu deficiențe de vedere”, deoarece „nicio școală locală nu l-ar fi acceptat”. Putea să vină acasă doar în vacanțe. Noi îl vizitam o dată pe lună”.

Viața lui a luat o întorsătură neașteptată la vârsta de 12 ani, când a suferit un accident la fotbal.

Andrea Bocelli: Music For Hope - Live From Duomo di Milano has now hit 37 million views

„Într-o zi, în timp ce jucam fotbal, am fost portar. Nu am idee de ce, pentru că nu mai fusesem niciodată”, și-a amintit Bocelli, care a continuat: „Și nu aveam să mai fiu vreodată. O minge m-a lovit direct în față. Din cauza acelei lovituri, a urmat o hemoragie, iar restul e istorie”.

Acela a fost momentul când și-a pierdut vederea, când s-a așternut întunericul”, a adăugat fratele lui, Alberto.

Bocelli nu a lăsat dizabilitatea să-i definească existența

Bocelli refuză să fie definit drept cântărețul orb și principala lui condiție la interviuri este să nu primească întrebări legate de acest lucru.

„Faptul că sunt orb nu-mi definește existența. Nu ar trebui să fie cu nimic mai interesant decât grupa mea sanguină, de exemplu. Oamenii se întreabă dacă există o legătură între faptul că nu văd și modul în care cânt. Dar nu e niciuna. Faptul că mi-am pierdut vederea nu are nicio legătură cu preocuparea pentru muzică. Pasiunea asta exista dinainte, așa că n-are rost să acordăm atât de multă importanță lipsei de vedere. Un om înțelept a spus cândva că lucrurile esențiale în viață nu sunt vizibile cu ochiul liber”, a declarat pentru Daily Mail, într-una din rarele declarații de acest fel.

Celebrity Fight Night XIX - Inside

Chiar dacă soarta nu a fost blândă cu el, Andrea Bocelli și-a păstrat mereu firea optimistă: „Viața a fost generoasă cu mine. Am primit mult mai mult decât am reușit să dăruiesc înapoi până acum”, mai spunea artistul. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.94987678527832