Februarie 26, 2020
Află cât de eficiente sunt măștile medicale împotriva virusurilor
Purtarea unei măști de protecție nu presupune că suntem protejați 100 % împotriva virusurilor, ci mai degrabă chiar dacă respectăm câteva reguli, suntem protejați doar pe jumătate. 

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Prima regulă spune că masca trebuie să fie aplicată pe față cu partea colorată în exterior. A doua regulă spune că ea trebuie să acopere neapărat nasul, gura și bărbia, iar partea metalică din partea superioară a feței să fie bine mulată. A treia regulă: în momentul în care masca se umezește, ea trebuie aruncată pentru că este complet ineficientă. Nu se spală, nu se usucă sau se calcă și nu se păstrează în buzunar. Este de unică folosință.

„Ideea că ne punem această mască pe față și cu asta basta, și că toate lucrurile se rezolvă, este greșită. Trebuie în continuare să nu ne frecăm cu mâinile murdare la ochi, să evitam spațiile aglomerate și să stăm la o distanță mai mare de un metru de cineva care tușește sau strănută”.

Totodată, medicii spun că, în general, rostul purtării unei măști medicale este de a-i feri pe ceilalți de răspândirea virusurilor și că, de preferat, ar fi să poarte mască cei care sunt infectați cu orice răceală sezonieră sau gripă. În ceea ce privește protecția pe care ne-o oferă o mască chirurgicală, procentul este undeva în jurul a 50%.

 

 

Dacă mergi cu un tramvai foarte aglomerat, gradul de protectie al unei măști este foarte redus.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sănatații, „simpla folosire a măștii de față este insuficientă pentru a oferi protectie adecvată împotriva răspândirii noului coronavirus”. În plus, majoritatea oamenilor nu stiu să utilizeze corect o masca medicală, iar graba cu care le cumpară pot împiedica persoanele care au cea mai mare nevoie de ele – furnizorii de servicii medicale – sa le obțină.

 

 

Măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi, în special, prin gripa. De asemenea, se recomandă evitarea automedicației și consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare, precum și izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei.

 

sursa



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.89690899848938