A fost descoperită o dietă care reduce simptomele depresiei cu 69% Dieta keto reduce severitatea simptomelor depresiei cu 69%.
O dietă strictă cu conținut scăzut de carbohidrați (dieta keto) poate reduce severitatea simptomelor depresiei cu 69% la tineri. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Translational Psychiatry (TransPsy), transmite gazeta.ru.
La cercetare au participat 16 studenți cu tulburare depresivă diagnosticată, care urmau deja tratament medicamentos sau psihoterapeutic. După trecerea la dieta keto, participanții au înregistrat o îmbunătățire a sănătății mintale și a stării generale de bine. De asemenea, în condițiile unui consum redus de carbohidrați, voluntarii au obținut rezultate mai bune la testele pentru memorie, concentrare și viteză de procesare a informațiilor.
Efectul pozitiv a fost observat indiferent de pierderea în greutate, deși majoritatea studenților au slăbit în medie aproximativ cinci kilograme, cercetătorii atribuie ameliorarea simptomelor în primul rând modificării dietei.
Dieta keto presupune o restricționare aproape completă a carbohidraților (fructe, legume, cereale, produse de patiserie), în timp ce cantitatea de proteine rămâne moderată. Principalele componente ale alimentației devin grăsimile sănătoase, precum ouăle, carnea, peștele, avocado, nucile, uleiul de măsline și cel de cocos, iar carbohidrații provin în principal din legume cu conținut scăzut de amidon.
Autorii menționează că, în ciuda dimensiunii reduse a experimentului și a lipsei unui grup de control, rezultatele pot fi considerate un pas important în studierea dietei ca terapie adjuvantă în tratarea depresiei. În continuare, cercetătorii planifică studii clinice de mai mare amploare pentru a confirma eficiența și siguranța acestei abordări.