Martie 12, 2020
BEZNOS STUDIO: Frumusețe la nivel profesionist
Micropigmentarea ocupă în prezent o poziție de frunte în lista celor mai populare proceduri de înfrumusețare. Cât de bine este făcută procedura depinde de alegerea meșterului dar și a salonului de frumusețe. Vă propunem spre cunoștință echipa de profesioniști de la Beznos Studio. 

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

 

Olga Beznos

Fondatoarea Beznos Studio

Specialist în micropigmentare

 

Atunci când am lansat Beznos Studio, mi-am pus un scop: să lansez un studiou, unde este posibil de a obține servicii de înaltă calitate în domeniul micropigmentării. Motivul pentru care am decis să deschid acest studiou a fost faptul că foarte des vedeam doamne și domnișoare care aveau micropigmentare sau tatuaj necalitativ.

Fiind profesionist în acest domeniu, mi-am dorit să schimb această situație, oferind servicii de înaltă calitate doritorilor. Încă de la lansare am realizat că în acest studiou vom demonstra nivelul de profesionalism.

Am investit în pregătirea specialiștilor care activează la Beznos Studio. Astfel, în ziua de astăzi avem trei specialiști care fac parte din echipa noastră, Diana Nasu, Corina Guzun și Irina Golban. Eu le cunoscut de mai mult timp, iar atunci când am deschis acest salon mi-am dorit ca să fiu înconjurată nu numai de o echipă de profesioniști ci și de oameni dragi. De aceea, le-am propus prietenilor mele să vina la lecții, pentru ca ele să învețe lucruri utile din acest domeniu, ca mai apoi să activăm împreună într-un colectiv unit și armonios. 

Eu mă strădui să mă autoperfecționez, ducându-mă regulat la diverse seminare, workshop-uri în străinătate. În urmă cu câteva luni, m-am întors de la prestigiosul concurs EUROPEAN IDOL CHAMPIONSHIP, unde am obținut locul întâi la categoria Excellent Powder Eyebrows.

În acest an, voi mai merge odată la acest concurs, doar că de această dată voi juriza. 

 

Diana Nasu

Specialist în micropigmentare

Decizia de a face micropigmentare trebuie să fie bine gândită și calculată. Recomandăm femeilor să treacă o consultație mai întâi de toate. Acest lucru este important atât pentru specialist cât și pentru fiecare femeie. În urma consultației, clientelor li se adresează un șir de întrebări, printre acestea se numără și: ce tip de micropigmentare doriți să faceți; ce efect doriți să vedeți după procedură, nu aveți alergie, nu sunteți însărcinată, ș.a. 

De asemenea este important de știut care este reacția pielii la bronzare. Un factor important este alegerea formei pentru micropigmentarea sprâncenelor. Adesea se întâmplă ce fetele își doresc forme pe care le-au văzut la cineva, însă acestea nu li se potrivesc. 

Metodele moderne de micropigmentare diferă foarte mult de la metodele de altă dată. Dacă înainte era vorba de un tatuaj profund, care intra în piele, acum cu ajutorul micropigmentării va fi atins doar stratul superior al pielii. Înainte de a începe procedura, se utilizează anestezie ușoară, astfel încât nu există dureri. 

 

 

Corina Guzun

Specialist pe micropigmentare

Aproximativ 80% din clientele cu care lucrăm noi, sunt femeile care se adresează pentru a le corecta tatuajul necalitativ al sprâncenelor și a buzelor. Micropigmentarea ajută la înlăturarea acestor probleme. Rezultatul muncii noastre nu constă doar în forma ideală a sprâncenelor, ci și în faptul că femeile sunt fericite și împlinite. Femeile trebuie să știe că micropigmentarea nu va avea un efect permanent, ci peste un anumit timp, fără necesitatea corectării, acesta va dispărea. 

Noi garantăm sterilitatea și siguranța procesului.

 

Irina Golban
Specialist în micropigmentare

Beznos Studio prezintă servicii de micropigmentare a sprâncenelor, a buzelor și a ochilor. Echipa noastră utilizează cele mai noi tehnici. Micropigmentarea oferă un efect minunat de machiaj de zi. 

Spre exemplu, sprâncenele sunt pudrate, iar dacă vă veți duce la un eveniment, veți trebui să le accentuați. La fel și buzele, vor trebui machiate pentru anumite evenimente. 

Micropigmentarea profesionistă prezintă mici schimbări, oferirea unui accent, astfel încât să nu fie foarte vizibil. 

Majoritatea femeilor care fac acest tip de proceduri, arată mai tânăr. Iar unul din elementele principale este faptul că acestea pot economisi timp pentru realizarea machiajului de zi, iar seara nu au nevoie să-l înlăture. Însă, este necesar de făcut anual corecția pigmentului. 

 

Tel.: 062 054 674 | FB: BEZNOS STUDIO

 

Citiți continuarea articolului în numărul din luna martie 2020 din revista AQUARELLE 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.7715425491333