August 08, 2019
Valeria Biagiotti: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Italiei în Republica Moldova
Acest număr îl dedicăm Italiei și-i dăm denumirea "Dolce Vita", pentru că în acest număr avem un invitat de excepție, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Italiei în Republica Moldova. Citiți interviul nostru exclusiv - și, cu siguranță, vă veți dori să petreceți vacanța în Italia. 

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Despre diplomație

Există un stereotip, potrivit căruia, viața de zi cu zi a unui diplomat este încărcată  cu recepții și întâlniri de afaceri. De fapt, ce activități practică zilnic un diplomat? 

Munca diplomatului este în continuă schimbare, sunt multe sarcini care trebuie îndeplinite. Înainte de a veni la Chișinău, am făcut parte din misiunea italiană la Națiunile Unite de la New York, unde am petrecut zile întregi (și uneori nopți) calculând bugetul și rezoluțiile ONU, cu privire la obiectivele specificate în Declarația de mileniu,  și problemele de mediu. Aici munca mea este complet diferită, apar chestii noi pe parcursul zilei care trebuie îndeplinite, precum, trimiterea raporturilor cu privire la situația politică în Italia, rezolvarea problemelor consulare cu privire la cetățenii italieni și la organizarea de evenimente dedicate, de exemplu, bucătăriei sau designului italian. Desigur, cu un astfel de program nu este timp de plictiseală însă, acest tip de muncă necesită mult efort. 

 

Ce calități trebuie să aibă un diplomat?

Flexibilitate, capacitate de adaptare, rezistență la stres.

 

Când și cum ați început serviciul dvs. diplomatic?

Cariera mea diplomatică a început după doi ani de la absolvire. Studiind la magistratură, am înțeles că-mi doresc să lucrez pentru țara mea, și am început să mă pregătesc pentru a deveni diplomat. Examenul pentru obținerea statutului de diplomat este foarte dificil, iar pentru a-l trece, trebuie să studiezi din greu; și chiar am depus mult efort și l-am susținut cu succes, spre marea mea bucurie.

 

 

Despre Italia

Care sunt cele trei asociaeri pe care le aveți cu Italia?

Asociez Italia, în primul rând, cu frumusețea, care, în opinia mea, este o componentă integrantă a bunăstării și fericirii. Mă gândesc la armonia dintre capodoperele arhitecturale și splendoarea peisajului, fie că este vorba despre dealurile din Toscana sau marea uimitoare a Sardiniei. Frumusețea se manifestă, desigur, în modă, în design și în acel „gust italian special”. A doua mea asociere cu Italia este piazza, iar a treia - este bucătăria. Nu este de mirare că bucătăria italiană, ca urmare a unui sondaj recent, a fost numită cea mai populară și preferată din lume, și sunt complet de acord cu acest lucru. 

 

 

 

Despre Moldova

Primul lucru care v-a impresionat la sosirea în Moldova?

M-a impresionat în Moldova - liniștea, care a fost întreruptă de strigătul unui cocoș, dimineața devreme. După ce am trăit trei ani lângă podul din Manhattan, aceasta a fost o surpriză cu adevărat plăcută pentru mine. 

 

Aveți un loc preferat în Chișinău?

Locul meu preferat este, cu siguranță, Valia Morilor, unde alerg, mă plimb sau merg cu bicicleta împreună cu soțul meu.

 

 



citeste și
SQL exec time = 3.2838935852051