Februarie 08, 2019
Ludmila Nastas: Frumusețea este armonia dintre aspectul fizic și starea de spirit
Tendințele actuale din industria frumuseții sunt axate pe naturalețe. Fiecare procedură cosmetică prezintă un pas spre întinerirea tenului. Anume de aceste criterii se ghidează Dr. Ludmila Nastas, directorul cabinetului de medicină estetică la Pearl Beauty.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

 

Ludmila, sunteți medic de specialitate. Cum s-a întâmplat că acum practicați medicina estetică?

Încă din adolescență, atrăgeam atenție la oamenii cu fețe interesante, adoram să desenez, și cream imagini frumoase pe hârtie. În calitate de cosmetolog această practică m-a ajutat foarte mult. Un cosmetolog trebuie să fie nu doar un bun profesionist, să-și execute meseria bine ci să aibă și o abordare creativă.

Ca un artist care este creatorul frumosului, așa și cosmetologul vede armonie și frumusețe în fiecare om. Desigur, ca orice femeie care se iubește pe sine, eu mereu am avut grijă de aspectul meu fizic, și mă străduiam să arăt bine.

După 35 de ani, când pentru prima oară m-am adresat la cosmetolog, am rămas nesatisfăcută de rezultat. Anume atunci a apărut ideea de a dezvolta un nou domeniu. Studiind la facultatea de medicină, m-am aprofundat în domeniul dermatologiei și al medicinei estetice, după care nu o singură dată am fost la diferite cursuri, atât la noi în țară, cât și în străinătate.

 

Ce proceduri pot fi făcute la Pearl Beauty?

Practic toate procedurile care sunt propuse de către cosmetologia modernă, cu excepția metodelor hardware.

Sunt proceduri de îngrijire a pielii feței, precum curățirea, exfolierea, biorevitalizarea, proceduri anti-age, liftingul cu ajutorul plasmei, mezoterapia, și multe altele. De asemenea sunt disponibile toate tipurile de proceduri de injectare: corectarea formei buzelor, injecții cu acid hialuronic.

Procedurile sunt alese în conformitate cu tipul pielii pacientului, al vârstei și al scopului. Apropo, printre clienți se numără nu doar doamne și domnișoare. Tot mai mulți bărbați au grijă de aspectul lor fizic și recurg la ajutorul profesioniștilor.

 

Procedurile de injectare devin din ce în ce mai populare. Cum să nu-ți pierzi individualitatea și să nu devii “ca toți” apelând la ele?

O regulă principală pe care eu o respect atunci când îmi fac meseria, este de a păstra frumusețea individuală a pacientului. Unele femei tind spre anumite standarde, fără să realizeze că uneori, ceea ce ele vor poate să nu li se potrivească.

Spre exemplu, nu oricui i se potrivesc buzele pline și pomeții pronunțați.

Atunci când fac proceduri de injectare, mă bazez pe individualitatea clientului. Au fost situații când am încercat să le zic pacientelor mele că procedurile pe care și le doresc le-ar descuraja, dar totodată, le-am oferit o alternativă care ar garanta un rezultat mai natural.

Citiți continuarea articolului în noul număr din revista AQUARELLE din lunile ianuarie-februarie 2019.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.72334361076355