Iunie 28, 2017
7 lucruri pe care persoanele independente le fac în relații
În relațiile romantice, partenerii pot deveni prea atașați unul de celălalt și tocmai de aceasta este bine să preia exemplul unor persoane independente.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Partenerii prea atașați simt nevoia în mod constant să fie împreună tot timpul, să primească atenție și iubire, lucru care se naște din nesiguranța în propria persoană, în abilitatea de a menține un partener alături, în viabilitatea relației, până la urmă. Cu toate acestea, mai întâlnim și persoane independente, care aduc această calitate în viața lor amoroasă. Aceste persoane ne pot învăța câteva lecții despre cum ne putem menține individualitatea chiar și în cele mai apropiate relații.

Astfel că, îți prezentăm câteva sfaturi pe care le poți lua în considerare de la aceste persoane:

1. Petrec timpul singure

Unele persoane adoră să petreacă timpul singure, fiind uneori chiar și o necesitate. Dorința pentru singurătate nu dispare în momentul în care ei încep o relație, în schimb, ei învață să își echilibreze timpul, astfel încât să nu își neglijeze nici propria persoană, dar nici pe partener. Acest timp petrecut separat de partener poate fi considerat o componentă foarte puternică pentru a menține relația fresh.

 

2. Petrec timpul și cu alte persoane

Persoanele independente mențin și o viață socială separată de cea cu partenerul. Ei au proprii prieteni și iau parte la evenimentele lor sociale, în loc să participe împreună cu partenerul. Să menții o viață socială independentă de partener este bine pentru orice relație romantică, pentru că este un pic prea mult să aștepți de la partenerul tău să îți îndeplinească toate nevoile sociale.  

3. Nu se verifică în mod constant

Unele cupluri aleg să se verifice de mai multe ori pe zi pentru a spune ce au mai făcut sau ce au de gând să facă, prin intermediul email-ului, mesajelor sau telefoanelor din timpul prânzului. Însă pentru persoanele independente, acest schimb constat de informații este inutil și iritant. Ei sunt în regulă dacă trece o zi sau două fără a discuta cu partenerii lor, înseamnând că ei nu se chinuie să creeze o conversație nesemnificativă cu partenerul lor și atunci când se reîntâlnesc, ei au lucruri noi și amuzante de discutat.

 

4. Oferă libertate partenerului

Persoanele independente înțeleg că așa cum ele au nevoie de a petrece timp singure, așa și partenerii lor au aceleași nevoi. Această procedura poate conduce la o relație frumoasă și sănătoasă, prin a permite fiecăruia să iși mențină propria identitate. 

5. Ele știu cine sunt și ce vor de la viață și nu le este frică să își spună punctul de vedere

O persoană independentă știe exact cine este și ce își dorește de la viață, iar atunci când te cunoști pe tine, te simți confortabil să îți expui părerile și să vorbești despre dorințele și limitele tale.

 

6. Nu se grăbesc să se mute împreună

Pentru unele persoane, a fi într-o relație cu cineva înseamnă să se mute împreună cât mai curând posibil, în timp ce alții sunt fericiți să își mențină viețile separate pentru o perioadă lungă. A avea propriul spațiu înseamnă a avea și menține un timp cu sine calitativ și își pot menține rutina proprie. 

7. Călătoresc singure

Călătorind ca și cuplu, poate fi uneori stresant și unele persoane adoră să călătorească singure. Dacă ești într-o relație de cuplu în care ambii sunteți independenți, vei aprecia că ai posibilitatea de a călători singur. Îți va oferi șansa să-ți reâncarci bateriile, oportunitatea de a vă duce dorul unul altuia si să povestești o mulțime de povești atunci când te vei întoarce.

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.76682829856873