18 categorii, zeci de istorii de succes: Juriul AQUARELLE a ales nominatele pentru „Femeia Anului 2025” Au mai rămas 70 de zile până la finalul anului, iar revista AQUARELLE, Prima Revistă pentru Femei din Moldova, a dat startul pregătirilor pentru tradiționalul eveniment „Femeia Anului”, o gală dedicată excelenței feminine, care de aproape două decenii onorează reușitele și contribuția femeilor din Republica Moldova.
Prin acest proiect, AQUARELLE aduce în prim-plan poveștile femeilor care au inspirat, au construit și au schimbat în bine lumea din jurul lor. An de an, redacția revistei, alături de un juriu format din experți și personalități publice, selectează acele femei care, prin munca, talentul și dăruirea lor, devin modele pentru întreaga societate.
Joi, 23 octombrie, la Art Hotel, a avut loc tradiționala ședință a juriului, unde s-au stabilit nominalizările pentru cele 18 categorii ale concursului „Femeia Anului 2025”.
Evenimentul a reunit oameni de afaceri, artiști, medici, lideri de opinie și profesioniști din diverse domenii, fiecare aducând o perspectivă unică în procesul de selecție. Într-o atmosferă elegantă, dar încărcată de responsabilitate, juriul a analizat performanțele ultimului an și a conturat lista celor care s-au remarcat prin excelență și impact social.
Fiecare categorie reflectă o fațetă diferită a reușitei: de la antreprenoriat, cultură, educație și medicină, până la artă, modă, sport și activism social. Diversitatea domeniilor subliniază amploarea contribuției feminine în toate sectoarele vieții publice.
Prin această inițiativă, AQUARELLE își reafirmă misiunea de a promova valorile autentice și de a încuraja recunoașterea femeilor care transformă societatea.
Mulțumim partenerilor: Casa Rinaldi, Divus Winery, Domeniile Vorniceni, Ocean Fish, Dela Fermier, Qualico, Serena 1881 Moldova.
Lista completă a nominantelor va fi publicată în curând pe site-ul aquarelle.md.





































