Blues industrial de la David Lynch 
Marcel Anders / The Interview Feed
în special pentru AQUARELLE, Prima Revistă Pentru Femei din Moldova
David Lynch nu are nevoie de prezentare. Nu în zadar i se spune primul suprarealist care a devenit nu doar cunoscut, ci şi popular. Este departe de mainstream-ul hollywoodian, însă a fost nominalizat de trei ori la premiul Oscar pentru cea mai bună regizare, iar stilul său cinematografic ciudat, plin de detalii cu colorit psihedelic, respingătoare şi atractive în acelaşi timp este recunoscut cu uşurinţă de spectator.
Fiind cunoscut de publicul larg ca fiind regizor şi scenarist ale filmelor care au făcut istorie cunoscute până la citate: „Catifeaua albastră”, „Omul-elefant”, „Lost Highway”, „Twin Peaks”, ”Inimă sălbatică”, „Imperiul minţii” şi altele, el nu se reduce doar la cariera în cinematografie. Acesta este în egală măsură interesat să creeze tablouri, fotografii, să scrie cărţi despre practicile meditative, să facă design interior pentru clubul parizian Silencio (care are acelaşi nume ca şi cabaretul din filmul său „Calea misterelor”) şi să cânte la chitara electrică pe care a performat-o el însuşi. Anul acesta, el a bucurat melomanii cu cel de-al doilea album solo al său: The Big Dream, în care a elaborat un stil propriu, pe care criticii l-au botezat „blues industrial”.
La solicitarea redactorului-şef AQUARELLE - Prima Revistă pentru Femei din Moldova, corespondentul The Interview Feed, Marcel Anders, a discutat cu David Lynch despre motivul pentru care s-a îndepărtat de lumea cinematografică, de muzică, de pasiunea pentru trenuri, meditaţie transcendentală şi altele.
Versiunea completă o găsiţi în noul număr al revistei AQUARELLE septembrie-2013.
