Iulie 12, 2017
Varza roșie murată – doua rețete care îți vor ajunge la suflet
O garnitură perfectă lângă preparatele din carne și nu numai, varza roșie murată nu trebuie să îți lipsească în niciun an de pe masă. Dacă încă nu te-ai decis ce rețetă să încerci pentru aceasta iarnă, avem pentru tine două propuneri care îți vor ajunge la suflet.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Iată de ce ingrediente mai ai nevoie pentru a obține cea mai buna varză roșie murată și care sunt pașii de preparare!

Varză roșie murată simplă

Ingrediente: 3 kg de varză roșie, o jumătate de litru de oțet, o jumătate de litru de apă, o lingură de sare, foi de dafin, câteva boabe de muștar ori de piper (opțional)

Preparare:

După ce ai spălat și curățat varza de frunzele mai ofilite, toac-o fideluță, apoi adaugă sare peste ea și freac-o cu mâinile până se mai înmoaie și își lasă zeama. După aceea, pune varza în borcanele alese din timp alături de foile de dafin și boabele de muștar ori de piper. Amestecă oțetul cu apă și fierbe compoziția. Mai las-o puțin să se răcească, apoi toarn-o peste varza din borcane. Tot ce mai trebuie să faci este să astupi borcanele și să le pui în cămară până la iarnă.

 

Varză roșie murată cu conopidă

Ingrediente: o varză roșie, o conopidă, o legătură de hrean, cimbru, mărar, apă, oțet, sare grunjoasă (la un litru de apă se pune o lingură de sare și una de oțet, însă poți să personalizezi rețeta de varză roșie murată dupa gustul tău).

Preparare:

Pentru început, se pregătesc legumele. Spală-le bine, apoi rupe conopida în buchețele, dupa care taie varza roșie fideluță. Dupa aceea, aranjează legumele pe straturi pentru un efect interesant, strecurând și hreanul taiat grosier printre ele, iar deasupra pune cimbru și mărar.

Urmatorul pas îl reprezintă pregătirea lichidului în care vor sta legumele. După cum am scris mai sus, pune la un litru de apă o lingură de sare grunjoasă și una de oțet. Ține cont că pentru această rețetă vei avea nevoie de aproximativ doi litri de apă, în funcție de cât de mari sunt legumele. Pune lichidul la fiert câteva minute, apoi toarnă-l în borcane și închide-le strâns.

O prezență culinară de nelipsit în sezonul rece, varza roșie murată încântă papilele gustative la fiecare masă principală, cu atât mai mult dacă este servită alături de preparate cu care se împletește armonios.

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.87924003601074