Noiembrie 09, 2017
Lumea mea: Stela Mikșanski
Pe una din cele mai rafinate prezentatoare TV de la noi, am găsit-o în dressing room, înainte de emisie. În toamna aceasta, Stela Mikșanski a apărut într-un nou proiect televizat - show-ul matinal "O NOUĂ ZI" la Canal 2. Despre sportul, care o ajută să se relaxeze, despre ceaiul care-i place, și despre cele mai originale invitații pentru nuntă, veți putea afla din articolul de mai jos.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

1. Parfumurile


Uleiurile cu parfum ocupă primul loc în raftul meu. Sunt veritabile, din ingrediente naturale, nu irită pielea, sunt foarte rezistente și pot fi aplicate pe piele și păr. Mirosul floral, oriental, lemnos și pipărat, deseori trandafir, santal, vanilie, chihlimbar te înebunește și te duce cu gândul la frumusețea deșertului, o pernă moale arăbească și o ceașcă de ceai cu curmale uscate.

2. Cosmetica decorativă

Așa cum lucrez în televiziune, de cele mai multe ori țin cont de cosmetica decorativă potrivită pentru ecran: pudră, farduri, rujuri și fond de ten sunt utilizate zilnic la muncă.

3. Cosmetica îngrijire

Pun mare accent pe cosmetica de îngrijire și mai ales pe conținutul produselor. Asta e cea mai WoW descoperire pentru mine în materie de frumusețe. Preferatele din această perioadă sunt:
crema exfoliantă cu jojoba, avocado și aloe, cremele antirid cu trandafir de Damasc, uleiurile vegetale precum cel de măceșe, crema cu SPF, balsamul de păr cu urzică, propolis și rozmarin.

4. Pantofii

Acești pantofi au o semnificație pentru mine. În cadrul săptămânei modei de la Paris, în calitate de invitată la fashion show-ul Yves Saint Laurent, i-am purtat în timpul evenimentului. Se știe că pantofii YSL sunt unii dintre cei mai comozi pantofi și pot să confirm după o plimbare lungă pe jos pe Champs Elysees. Îi păstrez de 7 ani deja și cine știe poate îi las moștenire.


5. Cărțile

Aș vrea să am mai mult timp de cărți, dar când găsesc timp liniștit, în singurătate, mă aventurez în biografii. Îmi place să citesc istorii și experiențe de viață. Cât despre sănătate și nutriție, îmi dau mereu interesul. Sunt pline de sfaturi și utile oricui. Iar ghidul Hg2 mi se pare cel mai genial ghid de călătorie de top, care explorează cele mai bune hoteluri, restaurante, baruri, cafenele, spauri și obiective turistice. E un ghid pentru hedoniști.



6. Ceaiurile

Prefer să savurez un ceai bun într-o pauză lungă, cu o vorbă bună, între mese. Aroma lor îți dă liniște, speranță, curățenie și energie pozitivă. Aceste ceaiuri le am de la prietena mea din Dubai, expert internațional în ceaiuri organice și credeți-mă…m-am îndrăgostit de ele și de toate accesoriile pentru preparare. Ceaiul e o băutură nobilă și trebuie servit și savurat astfel.


7. Fața de masă pentru ora de ceai

Dimensiunea, personajele, culorile și șervețelele care se bag în buzunare o fac să fie atât de veselă, drăguță și unică, încât această față de masă o scot doar la un ceai cu prietenii. Cadoul de la mama e un lucru vintage, are peste 20 de ani și într-adevăr e fascinantă.


8. Cerceii mamei în cutiuță


Sunt cerceii primiți de ziua mea de la mama. Îmi sunt foarte dragi pentru îmi amintesc de mama, de stilul ei de doamnă gingașă și elegantă.


9. Forma sportivă pentru înot

Înotul mă relaxează, tonifică și mă deconectează de la viața cotidiană. Fac antrenamente personale pentru a simți beneficiile asupra organismului și corpului după un înot corect și profesionist. Televiziunea te solicită maxim atât intelectual, cât și fizic, iar înotul e o activitate sportivă excelentă pentru a te menține în formă.

 

Mai multe detalii le aflați în revista AQUARELLE, noiembrie 2017



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.8722870349884