Iunie 15, 2017
Accesoriul verii 2017: borseta! Inspiră-te de la vedete
Vara anului 2017 este revoluţionară pentru piesele care se purtau foarte mult în anii ’90 şi care sunt din nou la modă. Printre acestea se numără şi borseta, un accesoriu care nu ar trebui să lipsească din garderoba fashionistelor.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Fiecare fashionistă știe că ţinutele trebuie gândite astfel încât să fie cât mai comode şi mai uşor de purtat. Spre exemplu, o variantă pentru genţile voluminoase şi care pot crea disconfort o reprezintă borseta.

Aceasta a fost readusă în atenţia publicului cu ceva timp în urmă, fiind purtată în special de persoanele care merg la festivaluri sau concerte. Designerii de modă şi-au îndreptat atenţia către acest accesoriu destul de recent, deşi el s-a bucurat de popularitate în ultima perioadă. Borseta a fost analizată şi au fost făcute câteva modificări esenţiale, care reuşesc să adapteze acest accesoriu la tendinţele contemporane.

Marile case de modă au regândit borseta clasică, astfel încât aceasta să poată fi purtată în orice combinaţie de ţinută, de la cele sport până la cele elegante. Accesoriul nu a atras doar atenţia designerilor, ci şi pe a celebrităţilor de la Hollywood. De la Kendall Jenner până la Sarah Jessica Parker, vedetele au dat lovitura pe stradă sau pe covorul roşu cu o versiune extravagantă a borsetei.

Beyonce a fost printre primele care au demonstrat puterea borsetei în anul 2011, în videoclipul piesei „Party”.  

 

Printre starurile Hollywoodiene ce poartă borsetă se numără Kendall Jenner, Jared Leto, Rihanna ș. a. 

 

Dacă purtarea acestui accesoriu ţi se părea de modă veche, acum sigur te-ai convins că vara aceasta este un must-have, chiar şi printre vedete. Tu ai mai purta borseta?



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.5587043762207