Octombrie 30, 2017
Oh, Pretty woman!.. Julia Roberts îndeamnă femeile să renunțe la machiaj
Ea a apărut într-o postare în care nu avea niciun strop de machiaj. Riduri, imperfecțiuni, și naturalețe, Roberts nu s-a temut să apară în fața noastră așa cum este ea de fapt.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Celebra actriță americană Julia Roberts, a făcut o declarație publică în care spune că e timpul ca toți să-și scoată măștile. Ea zice că femeile din ziua de astăzi acordă prea mult timp și bani pentru aspectul lor exterior, uitând, de fapt, de suflet, că nu fizicul ci sufletul nostru are nevoie de operații estetice. 

"Nu contează cum arăţi pe dinafară, ci contează cum eşti pe dinauntru. Azi am pus o poză fără machiaj. Ştiu că am riduri, dar vreau să mă vedeţi dincolo de asta. Vreau să mă accept aşa cum sunt în realitate şi vreau şi voi să faceţi la fel, vreau să vă acceptaţi aşa cum sunteţi, să vă iubiţi aşa cum sunteţi". - a scris actrița pe pagina site-ului de socializare.

Sufletul nostru, precum zice "Prety woman", are nevoie de retușare. Trebuie să ne desăvârșim sufletul, să avem grijă de el. Ea a renunțat la machiaj pentru că s-a săturat să corespundă standartelor impuse de întreaga lume.

Eu am renunţat la machiaj. Nu vreau să mai port mască. Vreau să mă acceptaţi aşa cum sunt. Și vă îndemn să faceți la fel.” - a zis julia.
 

Perfecțiunea este boala secolului XXI, toată lumea este obsedată de felul cum arată, suntem conduși de frumusețea artificială, suntem constrânși de niște idei bizare despre frumusețe. Nu toată lumea poate corespunde criteriilor de frumuseţe, dar asta nu înseamnă că nu sunt frumoși! Noi nu acordăm timp pentru a ne concentra asupra frumuseții naturale, și asupra frumuseții sufletului uman, ceea ce ar fi trebuit să facem, în primul rând. Pentru că sufletul este cel mai important.


Actrița a devenit celebră datorită filmelor ''Mystic Pizza'' (1988) și ''Steel Magnolias'' (1989). Însă, adevărata faimă actrița a avut-o după interpretarea rolului Vivien în filmul "Pretty Woman", în care a jucat alături de Richard Ger, sex simbolul anilor '90. 

Julia Roberts este câștigătoarea Oscarului pentru filmul "Erin Brockovich", film inspirat din realitate.  Ea are 3 copii și-un mariaj care durează mai mult de 16 ani.

Amintim că celebra actriță, la 28 octombrie, anul curent, a împlinit vârsta de 50 de ani. Julia arată extraordinar. Picioarele sale sunt la fel de sexi, ca-n tinerețe, și nici n-ai spune că Roberts are deja 50 de ani.

Mulți ani înainte, frumoasa noastră - Pretty Woman!!


 



citeste și
SQL exec time = 1.8706471920013